Trebuie sa gasesc in mine puterea de a ma ierta ...eu pe mine.
Nu am crezut ca dupa atatia ani voi ajunge din nou aici, sa aman luarea unor decizii, in speranta ca poate intr-o zii altcineva o va face in locul meu, sau, sa nu mai fie necesara decizia. Insa stiu ca, amanarea unei deciizii, nu duce la luarea acesteia cu mai multa usuriinta.
Nu, nu pot fii impulsiva si spontana in luarea deciziilor, mai ales cand aceste decizii imi afecteaza toata viata, sau cel putin viitorul foarte apropiat.
Azi, am reusit sa fac ceva ce imi doresc de mult timp, sa ma plimb, toamna prin padure pe o carare plina cu frunze ruginii si galbene, sa imi tarasc picioarele, sa-mi tavalesc gandurile, sa zboare frunzele, sa simt descatusarea viselor si sa primesc libertatea de care cu disperare am nevoie zilele astea.
Am reusit sa imi pun ordine in ganduri si principii, sa realizez ca faptele demonstreaza, de fapt, ceea ce simtim. Mi-am demonstrat mie insami ca sunt mai puternica decat as fii crezut, ca pot lupta pentru orice in viata, si ca pot face distinctia intre bine rau.
Viata ma testeaza, tot ce nu ma omoara ma face mai puternica, si am convingerea ca voi reusii tot ce imi voi propune de acum inainte. Simt ca am trecut cu bine testul, am depasit inca o etapa, sunt pregatita pentru urmatoarea.
E toamna in sufletul meu, cad frunze, bate vantul, dar nu ploua, e senin, nu mai sunt furtuni greu de indurat, s-a dus zbuciumul cararilor fara sfarsit, e o rascruce si stiu ca am ales drumul cel bun.Voi merge inainte si voi reusii.
Urmatoarea plimbare va fii impartita cu cineva special, care si demonstreaza prin fapte ceea ce simte.
Adio...gurita dulce.
